Ieri am participat, împreună cu alți membri ai Social Media Brașov, la proiectul „Brașovul, atunci și acum” inițiat de Alex, care coace ideea de ceva timp.
Deși a fost puțin înnorat, am pornit (pe traseul Prefectură, Strada Republicii, Piața Sfatului, Poarta Schei, Liceul Sportiv, Colegiul Unirea, Aro Palace, Strada Lungă, bere) înarmați cu fotografii ale Brașovului de altădată, preluate de pe orasulmemorabil.ro.
Ideea proiectului a fost de a trage niște cadre la indigo, pentru a scoate în evidență schimbările pe care trecerea timpului le-a adus asupra orașului. Eu și Octi am făcut fotografiile, iar Manu, Răzvan și Alin ne-au ajutat.
Câteva cadre trase de mine :
Ce-a ieșit, din mâinile talentate ale lui Bloghita (toate fotografiile aici)
Avem și video cu “The making of : ”