Tag Archives: facturi

Lună nouă, listă nouă: 5 pași simpli de organizare la început de lună

Ca să pară că sunt un adult și că am viața sub control mi-am făcut o listă de activități organizatorice la începutul fiecărei luni.

Primul pas? Cântarul. Știți cum zic americanii: “eat the frog first” – fă lucrurile difiicile la început. Da, în ultima vreme mă cam “lupt” cu kilogramele și cântarul îmi aduce aminte că am cam exagerat cu shaorma berile.

Și, pentru suport moral și ca să nu sufăr singur, pun și familia pe cântar. Și pisicile! Măcar facem statistici împreună.

După aia trec la citirea contoarelor. Ce ziceam mai sus , viață de adult responsabil băi nene. Apă, curent, gaz, nimic nu-mi scapă. Fac poze la fiecare contor și le salvez în foldere separate, denumite astfel încât să le găsesc ușor mai târziu. Oricum toate cifrele ajung frumos în sheet-urile lor, dar vorba aia “mai bine să fie dăcât să trebuie”
Mă simt ca un adevărat analist de date: iau cifrele, le bag în Excel și pac! grafice. GRAFICEEE !

Următoarele pe listă: facturile. Le verific pe toate, conștiincios, să nu mă trezesc cumva brusc că mi-au tăiat netul. Pentru că un IT-ist fără net e cam TR-ist.

Pasul patru: planul financiar. Ăsta poate sună pompos și complicat dar în realitate e simplu: notez ce bani intră, ce bani ies, câți se duc pe casă, mașină, utilități, mâncare și cât încerc să pun deoparte. Bineînțeles, organizat frumos într-un Excel. Că doar am scris mai sus: adult responsabil.

Uneori bugetul pentru „urgențe” devine buget pentru gadget-uri la reducere. Impulse buying – “ochii văd, inima cere” , “că doar o viață avem”, – sau în comentarii. Adult responsabil

Pe lângă aspectele financiare încerc să îmi stabilesc și câteva obiective personale pentru luna respectivă. E mai ușor să le urmărești când le ai scrise cu subiect și predicat, și mai ales cu deadline. Poate să citesc o carte, să repar ceva prin casă, poate să alerg câțiva kilometri în plus sau să reușesc să nu mai las desktopul plin de fișiere. (haha)

Cam asta fac în prima zi din lună. Nu durează mult, dar îmi dă senzația că am viața organizată. Și dacă nu e chiar așa măcar am liste, planuri și mai multe Excel-uri foarte frumos colorate. Și grafice !

Platiti-va facturile la timp

John era un viteaz cavaler al regelui Arthur, dar avea si el o obsesie pentru frumosii sani ai reginei!
Stia bine ca, daca i-ar fi atins, ar fi fost condamnat la moarte.

Intr-o zi, John nu mai rezista si isi face cunoscuta dorinta lui secreta magului Merlin. Baiat orientat, magul gaseste o solutie pentru a satisface dorinta acestuia, dar numai contra a 1000 monede de aur. John accepta fara sa ezite!

In dimineata urmatoare, magul Merlin prepara o pulbere urticanta si o pune in sutienul reginei, in timp ce ea isi facea dusul. Imediat ce regina se imbraca incepe sa simta o mancarime din ce in ce mai mare. Regele Arthur il convoaca imediat pe vrajitor, pentru a-i cere un remediu.

Acesta ii spune ca doar o saliva speciala, aplicata timp de 4 (patru) ore ar putea trata aceasta teribila urticarie. A mai mentionat ca din testele efectuate in laborator, a observat ca doar saliva lui John ar avea aceste caracteristici speciale.

Regele il convoaca imediat pe John, care deja isi luase antidotul pentru pulberea urticanta. Asa se face ca John are ocazia de a saruta (la ordinul regelui!), pentru cateva ore bune, sanii pe care ii visase dintotdeauna si pe deasupra vine sarbatorit de curte ca un erou !

Inainte de a se intoarce la mosia lui, John este oprit de vrajitor, care ii reaminteste datoria de 1000 de monede de aur. Surpriza, insa, John, deja satisfacut, refuza sa plateasca, mizand pe faptul ca magul nu s-ar fi putut confesa, fiind complice la ceea ce s-a intamplat.

In dimineata urmatoare, insa, magul Merlin pune aceeasi pulbere urticanta in chilotii regelui ……………

MORALA FABULEI: PLATITI-VA FACTURILE LA TIMP !….