Tag Archives: economie

Ana are mere

August 2008: Ana produce trei mere. Bugetarul are sase lei. Le cumpara, platind cate doi lei de fiecare mar.

Septembrie 2008: Emotionati, liberalii, social democratii si liberal democratii ii mai dau bugetarului inca trei lei. Analistul economic zice ca mai bine aia trei lei erau investiti in productia de mere si astfel Ana ar fi putut produce patru mere sau chiar cinci. Insa PSD, PNL si PD-L il acuza de tradare, cinism si ura fata de oamenii simpli si amarati, din popor. Analistul mai incearca sa zica ceva dar vocea ii e acoperita de zbieretele isterice ale social si liberal democratilor si de hohotele de plans emotionat ale liberalilor. Sustinatorii celor trei partide isi fac calcule: cine va castiga, cine va pierde, cate voturi au mai ramas, cate mai trebuie etc.

Noiembrie 2008: Ana produce tot trei mere. Bugetarul are noua lei. Le cumpara, platind cate trei lei pe fiecare mar. Zambeste tamp. E fericit ca acuma poate sa-si ia acelasi numar de mere dar cu bani mai multi. Social democratii, liberal democratii, liberalii si fanii lor sunt deasemenea fericiti. Au intrat in acelasi Parlament, dar cu de doua ori mai putine voturi decat data trecuta. La oferta.

Decembrie 2008: Ana produce doua mere. Banii cu care ar fi trebuit sa-l produca pe al treilea trebuie sa-i dea la buget, ca sa aiba bugetarul zece lei. Cu acestia bugetarul cumpara cele doua mere. In consecinta, bugetarul e din ce in ce mai fericit. Acum are zece lei iar doua mere de cinci lei sunt categoric mai delicioase decat cinci mere de doi lei. Ana isi baga picioarele, da faliment si se reprofileaza pe capsuni in Spania.