Problema mondială a gunoaielor

Nu am de gând s-o dezbat decât la nivel local, totuși.

Problema este că trăim în așa numita societate de consum, foarte încurajată, care generează gunoaie după modelul unei funcții exponențiale. Și că există și o pătură socială care a ajuns să trăiască de pe urma gunoaielor. Fie că scormonesc în ele ca să găsească ceva util, fie că lucrează legal  sau ilegal la sortare.

E foarte frumos în Brașov. S-au îngrădit și închis, mai mult sau mai puțin, containerele de gunoaie. Unde a rezistat închisul, te afli cam în dificultate dacă n-ai cheie sau ai uitat-o. Sau dacă ai obrazul mai gros, lași punga lângă gard și astfel toată tevatura cu închisul ca să nu se împrăștie gunoaiele a fost degeaba. Mai sunt și cazuri în care scormonitorii n-au fost de acord cu închisul, adică cu lipsirea lor de obiectul muncii, așa că nu mai există încuietori. Dar e un gard foarte frumos, ce mai, din banii nostri. Pisicile pot accesa în continuare sursa de hrană, iar unde e deschis, și câinii, care mai există.

Eh, nu-i aceeași situație în municipiul Săcele. Adică, ici, mai la țară. Aici câinii sunt la putere, e plin de ei. Dar sunt și pisici, salvate de beciurile deschise. Iar containerele nu sunt deloc îngrădite sau închise. Așa că e foarte probabil să treci pe stradă și să vezi căței facând scara ca să ajungă sus la buza containerului, sau chiar cocoțați în vârf și aruncând jos pungile găsite, care apoi le împrăștie, vai mama lor. Nu se ocupă nimeni de prinderea și castrarea lor, evident.

Dar cel mai șocant după ce te muți în Electroprecizia e că te duci cu gunoiul și nu apuci să-l arunci în container, decât dacă ai tupeu. Și asta pentru că ești interceptat la 2 m de container de către familia de scormonitori, care îți iau tot din mână dacă îi lași, ba chiar te întreabă ce ai în pungi, dacă ai pâine, etc. Tare, nu?

Ca un exemplu cât de cât pozitiv, există, într-un singur punct, ce-i drept, o boxă de colectare a peturilor, care chiar e folosită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *