EXCEPȚIONÁL, -Ă, excepționali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, extraordinar. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. exceptionnel.

Excepţional e bărbatul care se ridică brusc din pat la 6:30 când îl suni şi îi spui “Dragă, colega m-a lăsat baltă, nici n-a apărut şi nici nu răspunde la telefon. Nu mă duci tu ? Până coborî tu vin şi eu din staţie.”, care l-a 6:35 e deja jos, îmbrăcat, parfumat, cu ochii încă semi-închişi dar cu zâmbetul pe buze, care îşi bea cafeaua din mers în timp ce ţine un ochi pe şoseaua pe care goneşte cu 130 la oră, şi care la 7:05 te lasă în faţa liceului Rulmentul.

Că nu mă mai lăudasem de mult.