Cică naşte muierea lui Bulă. Ăsta, foarte bucuros, aleargă spre maternitate cum iese din tură. Când ajunge, întreabă din om în om şi ajunge în final în faţa salonului. Când să intre, îl opreşte doctorul:
– Doctorul: Staţi numai puţin, domnule. Trebuie să ştiţi ceva. Copiluţul, săracul, să nu vă speriaţi, că are nişte mici probleme.
– Bulă: Nu-i nimic, îl iubesc oricum, e al meu, vreau să-l văd, să-l iau de mânuţă!
– Doctorul: Da, dar… ştiţi… nu are mânuţe.
– Bulă: Asta e, oricum îl iubesc, o să-l pup pe picioruţe, lăsaţi-mă să intru!
– Doctorul: Sigur, imediat, dar să ştiţi că nu are nici picioruţe.
– Bulă:…Păi, ce să-i faci, ne descurcăm. Daţi-vă la o parte să-l apuc de obrăjori.
– Doctorul:Ăăă… n-are obrăjori.
– Bulă: Măcar a moştenit ochii maică-sii?
– Doctorul: Deloc. Adică… n-are ochi!
– Bulă (descumpănit): No, haideţi să-l văd oricum, ne descurcăm noi.
Intră Bulă în salon, se apropie de pătuţ şi îi dau lacrimile. În aşternut, doar o ureche.
O ia în mână şi zice, sfârşit:
Bulişorul meu, dragul tatii. Să ştii că te iubesc aşa cum eşti şi voi avea grijă de tine!
La care doctorul: Să ştiţi că nu aude…