Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu
se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul,
cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il
incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De
aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:
– Doamna, dar sunt puse invels…
Intr-adevar, erau puse gresit… Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata
cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul
pana cand cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar
de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
– Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!!
In loc sa tipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea si-a muscat buza
si inca o data s-a chinuit sã il descalte. Cand s-a terminat chinul
descaltatului, baietelul i-a spus:
– Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.
Acum ea nu mai stia ce sa faca… Sa planga sau sa rada? A reusit totusi
sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele.
Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a
intrebat:
– Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa
poti pleca afara!
– Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield…