Patinoar Complexul Agrement sub Tampa

Patinoarul de la Complexul Agrement de sub Tâmpa – program și impresii 2014

2014 se dorește a fi un an mai sportiv. De fapt ce zic eu, să-l bată pe 2013 la toate probele olimpice. Și cum patinele mele cam prinseseră praf (deși la Brașov avem patinoar deschis și vara, vă așteptăm), am zis să văd cum mai stă treaba la patinoarul de la Complexul Agrement de sub Tâmpa.

Zis și făcut, m-am urcat în mașină și-am pornit. Mareee greșeală.

Multă lume, fiind încă liberă, a avut aceeași idee ca și mine. Dacă până la parcarea complexului am ajuns repede, acolo a început distracție. Șirul de mașini era și pe o parte și de alta. Mi-am dat seama că “nu e de bine” imediat ce-am trecut de turn, dar era deja prea târziu. Cu alte mașini strâns în spatele meu, n-am avut decât să “go with flow”. Loc de întors nu mai era, la propriu. După vreo 10 minute de distracție, s-au eliberat 2 locuri chiar în dreptul meu, așa că la 12 fix am fost … la intrare.

Haos cu specific românesc

Înăuntru e același spațiu strâns, cu același număr insuficient de băncuțe, unde se înghesuie și cei care au terminat și cei care de-abia au venit, și cu aceeași organizare veșnic proastă a ghișeelor. Și asta pentru că e aceeași coadă și la casierie și la închiriat patine. Așa că indiferent dacă ai patine sau nu, stai după alții până le găsește 4 perechi cu numere diferite (adică mamă tata și copiii), până verifică carnetul de elev/student, până se scobesc prin buzunare după buletin (e legală treabă asta cu reținerea buletinului ? ), și se trezesc că n-au, sau că e la mașină, etc.

După care cauți un locșor pe bancutele alea să pui juma de bucă și să îți iei patinele în picioare. După care stai la garderobă, unde în prima fază angajatul de acolo mi-a zis că la 83 n-are jeton și să țin minte numărul (uite că l-am ținut, sic!). I-am zâmbit frumos și i-am cerut un loc cu jeton. Toată tevatura asta a durat 20 de minute, așa că după ce nenea de la mantinelă mi-a rupt și aruncat bonul (aloooo, când scăpam de practica asta tâmpită tovarăși? ) la 12:20 am ajuns:

Pe gheața unui răcitor, Apolodor…

Sau pe ce ar fi trebuit să fie gheață, dar n-a fost. După cum ziceam, am ajuns destul de târziu la patinoar, așa că nu pot să bag mână-n foc, dar aia n-arată a gheață proaspăt refăcută. Mi-e imposibil să cred că după ~20 de minute gheața putea să ajungă în halul ăla, mai ales că pe patinoar erau foarte mulți copii mici, care nu strică gheață, era destul de rece și soarele încă nu bătea pe gheață. Nici sensul pe patinoar nu s-a schimbat deloc, așa că ne-am învârtit în aceeași direcție toată tură – mai țineți minte cum o dată la jumătate de oră se schimba sensul de învârteală ? (la plecare, înainte de tura de la ora 14 am văzut că au băgat mașina de refăcut gheață). Și încă ceva: mai schimbați și voi casetă aia cu muzică, pe bune că nu mai suntem în anii ’80 (mie personal îmi place genul, dar totuși).

La ieșire, ce să vă mai zic, aceeași înghesuială, bașca un bucureștean care a reușit să blocheze toate mașinile parcate. Pur și simplu a lăsat mașina și a venit la patinoar, de a trebuit să îl someze angajații prin difuzoarele de pe patinoar să își miște Audile de-acolo. Și când șoferii blocați i-au bătut obrazul, bineînțeles că tot el cu tupeu …

Program și prețuri patinoar Complexul Agrement de sub Tâmpa

Deschis zilnic între 10 și 21:30, serii de 90 de minute de la orele: 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00, 20:00

Bilet de intrare – 10 lei – adult / 5 lei – copii (până la 12 ani) / 5 lei – elevi și studenți (cu carnet)
Închiriere patine – 10 lei
Pierdere breloc (garderobă) – 10 lei
1 ceai + 1 vin fiert + 1 ciocolată caldă – tot 10 lei

Impresii de final

N-ar fi mai bine :

– în primul rând dacă gheața era făcută cum trebuie, că de-aia te duci la patinoar și nu pe lac ?
– organizați spațiul ăla cu niste bare din alea stil aeroport
– fiind spațiul mic înăuntru, ce vă costă să puneți niște băncuțe din alea și afară la intrare, eu pot să îmi schimb patinele și acolo
– faceți cumva ca cei care vin cu patinele de-acasă să nu aștepte după ceilalți. vii, plătești, te schimbi de patine afară, lași geaca/bagajul la un angajat (tot afară)
– nu știu cât de ocupat era domnul “de-afară” care vindea băuturile, dar că idee poate preia el o parte din treburile astea. Sau poate mai încape cineva lângă el ?
– am văzut că patinele “de închiriat” sunt aceleași ca în anii trecuți. Anul asta le-ați ascuțit? N-am întrebat lumea care le folosea, dar înainte erau groaznice (adică fără pic de tăiș)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *